Peste 40.000 de clase din școlile de la sat nu au fost mobilate în ultimii 10 ani, potrivit secretarului adjunct al Ministerului Educației

Îți recomandăm

Peste 40 de mii de săli de clasă din mediul rural nu au fost mobilate în ultimii 10 ani, a declarat Sorin Decă, secretar general adjunct al Ministerului Educației. Datele au fost precizate în contextul în care a fost lansat apelul de proiecte pentru școli prin care pot accesa până la 1 miliard de euro din PNRR pentru dotarea laboratoarelor de informatică și a claselor cu mobilier.

Conform lui Sorin Decă, Ministerul Educației a făcut înainte de lansarea apelului un inventar de nevoi pentru dotarea școlilor.
“Realizator: Dar cum privește Ministerul Educației realizarea acestui proiect în școlile primare și gimnaziale sătești, din mediul rural?

Sorin Decă: Aici avem un criteriu foarte important de a prioritiza, în special pentru mediul rural, pentru că suntem conștienți că din analiza realizată, avem peste 40.000 de săli de clasă care nu au beneficiat, nu au fost dotate cu mobilier în ultimii 10 ani și atunci criteriul care va face diferența la preț va fi exact acesta: prioritizarea școlilor din zone dezavantajate și majoritatea lor sunt în mediul rural”.

Acesta a menționat că Ministerul Educației a făcut o analiză pentru a identifica nevoile școlilor: „În urma analizei pe care ministerul a făcut-o în ultima jumătate de an, prin inspectoratele școlare județene, am stabilit ce nevoie este dotare cu mobilier la nivelul sălilor de clasă, de dotare a cabinetelor și atelierelor de practică sau a laboratoarelor de știință. Fiecare va putea să depună în funcție de nevoia reală identificată la nivelul fiecărui școli în parte”.

Amintim că beneficiarii apelului de proiecte sunt toate tipurile de unități administrativ-teritoriale (comune, orașe, municipii, sectoare ale Municipiului București și județe), instituțiile de învățământ superior de stat care au înființate în cadrul lor unități de învățământ preuniversitar, precum și statele majore ale categoriilor de forțe/comandamente de armă, care au înființate în cadrul lor unități de învățământ preuniversitar.

Potrivit ghidului, școlile vor cere banii prin consiliile județene / Consiliul General al Municipiului București, autorități “care vor avea calitatea de solicitant eligibil în cadrul prezentului apel”, scrie Ministerul Educației pe edu.ro.

Conform Institutului Național de Statistică, numărul sălilor de clasă din învățământul public, în anul școlar 2020-2021, era următorul:

învățământ antepreșcolar: 1.102;
învățământ preșcolar: 25.157;
învățământ primar și gimnazial: 69.052;
învățământ liceal: 36.304;
învățământ profesional: 951;
învățământ postliceal: 227;

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Transformare economică majoră în Europa: care vor fi cele mai bogate țări până în 2030

Pe măsură ce ne apropiem de finalul deceniului, peisajul economic al Europei trece printr-o transformare structurală profundă. Conform noilor...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img