Oltenii care doresc să lucreze în străinătate au la dispoziție în această primăvară peste 700 de locuri de muncă oferite de angajatorii din Spaţiul Economic European, prin intermediul reţelei EURES România, informează Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Olt.
Cele mai multe oferte de locuri de muncă sunt anunțate de angajațori germani, care caută peste 260 de muncitori pentru producție în industria cărnii sau tehnicieni dentari, urmată de Danemarca, cu peste 160 de locuri în agricultură și construcții.
”Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă Spaţiul Economic European pot consulta ofertele accesând www.anofm.ro/eures”, precizează AJOFM Olt.
Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 708 locuri de muncă vacante, după cum urmează: Germania – 263 locuri de muncă pentru: tehnician dentar; tăietor de carne şi lucrător în producţie; Muncitor calificat in constructii pentru infrastructura de transport din Germania;Danemarca – 167 locuri de muncă pentru: lucrător în agricultură; fierar betonist;Norvegia – 99 locuri de muncă pentru: operator CNC pentru maşini mari Mazak Integrex; chelner; bucătar mic dejun; bucătar; muncitor piscicol; mecanic biciclete; schelar; mecanic auto;Olanda – 68 locuri de muncă pentru: culegător sparanghel; fizioterapeut; conducător auto transport rutier de mărfuri; electrician în industria petrochimică; sudor; electrician în construcţii; lucrător în pepinieră; muncitor; culegător căpşuni; ingrijitor animale;Finlanda – 60 locuri de muncă pentru: muncitor necalificat – culegător căpşuni; lucrător în ferma de vite de carne; muncitor în agricultură; lucrător în metal/sudor; personal curăţenie; mecanic caroserie auto; muncitor in productie pentru elemente din beton;Franţa – 19 locuri de muncă pentru: tehnician controlul calităţii; tehnician de producţie în industria farmaceutică; farmacist; sudor; mecanic utilaje agricole;Polonia – 27 locuri de muncă pentru: muncitor depozit – operator stivuitor; asistent producţie; operator maşină CNC; lăcuitor/vopsitor; strungar/frezor; sudor MIG/MAG sau gaz; lăcătuş; operator CNC;Malta – 4 locuri de muncă pentru: manager de monetizare; farmacist; proiectant inginer construcţii;Elveţia – 1 loc de muncă pentru: chirurg plastician.










