Sâmbătă, mai multe persoane au petrecut de zor într-un local din comuna Coteana. Printre petrecăreți se numără și viceprimarul localității Coteana, iar cheful a fost transmis live pe o rețea de socializare:
„Polițiștii au procedat la identificarea organizatorului evenimentului, un bărbat, în vârstă de 33 de ani, dar și a administratorului societății, un bărbat, în vârstă de 35 de ani, care au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, fiecare, conform Legii nr. 55/2020. Totodată, au fost identificate și celelalte persoane participante, fiind aplicate 19 sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 55/2020, ca urmare a neluării măsurilor de diminuare a riscurilor, prin participarea la un eveniment privat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Ionuţ Vasiloaica.









