Un accident teribil a avut loc, miercuri dimineață, în Bptoșani, pe DN 24 C, între localitățile Românești și Dămideni, în care au fost implicate un autocar și un autoturism
Din primele informații, ar fi implicate 15 persoane, din care patru ar fi încarcerate.
Pentru eficientizarea misiunii de răspuns, la fața locului au fost mobilizate 1 autospecială de stingere, 1 autospecială de descarcerare, 1 Unitate de Terapie Intensivă Mobilă 3 ambulanțe SMURD și 1 autospecială pentru transport personal și victime multiple.
Plan Roșu de Intervenție
Suplimentar, la fața locului au fost trimise și 4 ambulanțe aparținând serviciului județean de ambulanță.
Având în vedere natura evenimentului și numărul persoanelor implicate, la nivelul județul a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
Misiunea este în dinamică.









