Solidaritatea statelor europene pare a fi doar un slogan în acest moment. Statele din zona euro nu reușesc să se pună de acord cu privire la adoptarea unor noi măsuri de stimulare economică pentru atenuarea impactului provocat de pandemie.
Discuțiile dintre miniștrii de finanțe din zona euro au durat nu mai puțin de 16 ore, cu numeroase pauze, reluări şi negocieri bilaterale. Participanţii sperau să adopte un program de 500 de miliarde de euro.
Surse citate de agențiile internaționale de presă spun însă că au reapărut diviziunile între statele bogate din nord și cele mai sărace din sud.
Oficialii italieni cer punerea la comun a datoriilor făcute cu ocazia acestei pandemii. Practic, datoriile suverane ale statelor vulnerabile ar fi fost convertite în obligațiuni financiare ale Uniunii Europene.
Olanda se opune însă știind că, până la urmă, acestea vor fi plătite de economiile europene aflate pe plus.
Discuțiile vor fi reluate joi.










