Polițist prins în timp ce primea bani de la o femeie


Un nou caz a izbucnit în poliția din Olt, de această dată este vorba despre un polițist din Deveselu care a fost prins în timp ce primea bani de la o femeie din zonă. 5000 de euro i-a cerut acesteia pentru a nu publica niște fotografii și filmulețe în care aceasta se afla dezbrăcată.
„Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Caracal au organizat, marți, un flagrant delict, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “santaj”. În timpul acțiunii, oamenii legii au identificat un bărbat, agent de poliție la un post de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, în timp ce primea o sumă de bani de la o femeie, de 52 de ani, din comuna Deveselu”, a declarant Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al Poliției Olt.
Polițistul a fost ridicat imediat de colegii săi pentru a fi cercetat în acest caz care vine ca o nouă palmă data mai marilor de la IPJ Olt. Cauza a fost preluată mai apoi de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal.