Polițiștii olteni au verificat 32 de firme și 54 de microbuze

Îți recomandăm

Peste 200 de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră și polițiști locali au continuat controalele în vederea prevenirii răspândirii infectării cu virusul Covid-19, în zonele aglomerate, piețe, târguri, terase, marketuri și zone de agrement, cât şi în trafic, fiind vizat transportul de persoane.

Astfel, au fost verificate 32 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate și 54 de mijloace de transport cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.

Totodată, peste 320 de persoane au fost legitimate și verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.

Oamenii legii au aplicat și amenzi.

„Pentru neregulile constatate au fost aplicate 58 de sancțiuni contravenționale în valoare de 3500 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală”, au precizat reprezentanții IPJ Olt.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Noua lege a salarizării menţine sporurile pentru implementarea proiectelor europene

Personalul din instituţiile publice implicat în implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene va putea beneficia de sporuri de până...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img