Pompierii au găsit nereguli grave la secțiile ATI din Slatina, Caracal, Balş şi Corabia: amenzi de peste 90.000 de lei

Îți recomandăm

Inspectorii de prevenire de la Inspectoratul pentru Situaţi de Urgenţă (ISU) Olt au aplicat amenzi în valoare de 91.000 de lei pentru deficienţele constatate în timpul controalelor efectuate la secţiile şi compartimentele ATI de la spitalele din Slatina, Caracal, Balş şi Corabia, relatează Agerpres.

Potrivit reprezentanţilor ISU Olt, controalele au fost efectuate de echipe mixte de specialişti din cadrul ISU, Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) şi ISCIR. Echipele menţionate au identificat 40 de deficienţe în domeniul apărării împotriva incendiilor, două dintre deficienţe fiind remediate în timpul verificărilor

„În cadrul celor patru unităţi sanitare au fost verificate şase clădiri, în care funcţionează secţii sau compartimente ATI, iar cinci dintre acestea nu deţin autorizaţie de securitate la incediu, iar o clădire nu necesita autorizaţie de securitate la incendiu. Pentru neconformităţile identificate în teren, inspectorii de prevenire au aplicat zece sancţiuni contravenţionale, dintre care trei avertismente şi şapte amenzi, în cuantum de 91.000 de lei”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.

Printre deficienţele constate se numără şi unele referitoare la instalaţiile electrice, lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu, neasigurarea funcţionării instalaţiilor de detectare şi semnalizare a incendiilor.

„Principalele deficienţe identificate din domeniul apărării împotriva incendiilor au constat în: nu se asigură funcţionarea instalaţiilor de detectare, semnalizare, alarmare a incendiilor; nu s-a asigurat verificarea mijloacelor de primă intervenţie cu personal autorizat; funcţionarea fără deţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu; începerea lucrărilor de modificare fără obţinerea avizului de securitate la incendiu; exploatarea instalaţiilor electrice cu deficienţe; nu se asigură marcarea căilor de evacuare cu corpuri de iluminat de securitate pentru evacuare”, a adăugat Băsăşteanu.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Siguranța sub lupă în Slatina: Scădere a criminalității și mii de sancțiuni în primele trei luni ale anului 2026

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a prezentat recent o analiză detaliată a activității desfășurate de Poliția Municipiului Slatina în...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img