Povestea unei tinere din Slatina care a transformat în afacere cea mai arzătoare problemă a planetei

Îți recomandăm

Şi-a petrecut copilăria la Slatina, unde a făcut şi studiile preuniversitare. Ajunsă la Bucureşti, pentru a urma cursurile ASE-ului, a început să şi muncească; de la vârsta de 18 ani a înţeles ce înseamnă răspunderea pentru acţiunile proprii şi a simţit pe propria piele „grija zilei de mâine”. Profesorii de la ASE i-au sporit interesul pentru business şi motivaţia de a dezvolta ceva pe cont propriu. Protejarea mediului înconjurător, politicile de sustenabilitate şi economie circulară au devenit preocuparea sa principală.

A înfiinţat prima companie în acest domeniu în urmă cu opt ani, pornind cu trei angajaţi; acum, echipa depăşeşte 40 de oameni. În plan personal, se declară o femeie împlinită, fiind mamă şi soţie. „Credinţa în Dumnezeu şi munca susţinută au fost esenţiale pentru ceea ce sunt astăzi şi sunt hotărâtă să păstrez aceste valori în viitor.”

„Am simţit dintotdeauna dorinţa de a clădi, de a pune cărămizi una peste alta. Când te apuci de sport după o lungă perioadă de pauză (şi motivată, în cazul meu, de naşterea celor doi băieţi ai mei), deşi la început îţi este greu să intri într-un ritm, observi apoi că îţi doreşti din ce în ce mai mult, că vrei mereu să depăşeşti ştacheta zilei precedente. La fel şi în parcursul profesional. Orice ştachetă la care am ajuns m-a făcut să îmi doresc să ajung la următoarea. Am această ambiţie şi, recunosc, îmi place provocarea de a evolua.”

Sursă: www.businessmagazin.ro

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Compania de Apă Olt face apel la cetățeni

Compania de Apă Olt face apel la cetățeni să nu mai arunce, în rețeaua publică de canalizare deșeuri textile,...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img