Prefectul județului Olt, Cosmin Floreanu, a participat, la invitația Patronatului IMM Slatina, în parteneriat cu IMM România – CNIPMMR, la evenimentul regional „IMM ROMÂNIA – Mediul antreprenorial și perspectivele dialogului social”. Alături de prefect, au mai fost prezenți: deputatul Marius Iancu, fostul deputat Emil Albotă și vicepreședintele Consiliului Județean Ionuț Ivan:
„Orice risipitor este un vrăjmaş al societăţii, orice om econom este un binefăcător public”. Aceste cuvinte ale lui Adam Smith reflectă principiile fundamentale care guvernează succesul în afaceri şi în societate. De la dumneavoastră, mediul antreprenorial, învăţăm zilnic importanţa responsabilităţii şi eficienţei în gestionarea resurselor, care sunt esenţiale nu doar pentru dezvoltarea afacerilor, ci şi pentru bunăstarea întregii societăţi. Dumneavoastră, antreprenoriii, sunteţi, pe de o parte, cei care puneţi în practică aceste principii, iar autorităţile locale şi centrale, pe de altă parte, sunt chemate să sprijine acest proces prin politici publice eficiente. Este, aşadar, esenţial să înţelegem că succesul dumneavoastră depinde nu doar de ingeniozitatea şi perseverenţa în afaceri, ci şi de un dialog continuu între părţile implicate. Doar astfel putem construi politici care să sprjine dezvoltarea durabilă a mediului antreprenorial. Vă mulţumesc pentru invitaţie şi sunt convins că prin dialog, voinţă şi angajament comun, vom contribui la un viitor economic solid şi prosper pentru noi toţi.” a transmis Floreanu.










