Începând de astăzi persoanele cu vârste de peste 65 de ani nu mai au voie să iasă din case doar în intervalul orar 11.00-13.00.
Pentru ca aceștia să depășească această perioadă mai ușor, reprezentanții primăriei Corabia îi vor ajuta.
‘Suntem
pe teren, pentru identificarea persoanelor care au nevoie de noi, persoanele
aflate în izolare la domiciliu și persoanele în vârstă, fără aparținători, care
nu se pot deplasa pentru a face cumpărături.
Persoanele vulnerabile din orașul Corabia, cu precădere cele
cu vârsta de peste 65 de ani, fără aparținători, pot solicita sprijinul
Primăriei pentru achiziționarea produselor alimentare, de igienă sau a
medicamentelor, apelând, în acest sens, numerele : 0249564131 sau 0753138837.
Cetățenii menționați vor suporta integral costul achizițiilor’, au spus reprezentanți Primăriei Corabia.
Începând de astăzi au intrat în vigoare măsurile impuse de Ordonanța Militara nr 3. Vom circula doar cu adeverință sau declarație, iar persoanele de peste 65 de ani nu mai au voie afară.
Aceste măsuri s-au luat pentru limitarea răspândirii coronavirusului COVID 19.










