Primele efecte economice create de COVID. Se închid magazine


Producătorul german
de articole sportive Adidas a decis marţi să se alăture rivalilor şi să îşi
închidă magazinele ca răspuns la pandemia de coronavirus, transmite Reuters.
Magazinele Adidas şi Reebok din Europa şi America de Nord vor
fi închise temporar, a informat compania germană într-un comunicat de presă.
Magazinele din Europa vor fi închise în perioada 18 – 29 martie în timp ce în
SUA şi Canada vor fi închise în perioada 17-29 martie.
„La Adidas, sănătatea şi siguranţa angajaţilor,
clienţilor şi partenerilor noştri are cea mai mare prioritate”, a informat
compania, adăugând că personalul afectat de această decizie va fi plătit în
pofida faptului că magazinele vor fi închise.
O serie de rivali precum Nike, Lululemon Athletica şi Under
Armour Inc au anunţat încă de duminică închiderea magazinelor din SUA şi alte
pieţe, adăugându-se unei liste din ce în ce mai mari de retaileri care decis să
ajute la limitarea răspândirii coronavirusului.
Săptămâna trecută, Adidas estima că în primul trimestru al
acestui an vânzările sale vor fi mai mici cu un miliard de euro în China
continentală şi că, per ansamblu, ar putea să scadă cu peste 10% din cauza
epidemiei de coronavirus.