Zi de mare însemnătate pentru două colegii de prestigiu din Slatina. Rotary Club Slatina și Asociația Principele Nicolae au pus în plan un eveniment extrem de important.
Însuși Alteța Sa Regală, Principele Nicolae al României, nepotul Majestății Sale Regele Mihai I a veni la Slatina pentru proiectul „ISTORIA REGALITĂȚII ÎN ȘCOLI”. Elevii participă la difuzarea documentarului istoric „Maria, inima României”. Filmul documentar istoric “Maria, inima României” face parte din Turneul Național de Educație Istorica inițiat de Dl John Florescu si Dl Dan Drăghicescu in 2019. Documentarul este o producție independenta Chainsaw Film Productions.
„Mă bucur să mă reîntorc aici, la Slatina. Nu este prima dată, fac un popas de fiecare dată când am drum spre Craiova și nu numai. Aveți un oraș într-o zonă superbă. Astăzi, am adus cu mine câteva cărţi, o sabie şi mai multe fotografii originale, chiar cu semnăturile Reginei Maria, şi două-trei decoraţii. Sper că fiecare va ajunge, la fiecare dintre cei din sală”, a declarat Principele Nicolae prezent la Colegiului Naţional „Ion Minulescu” din Slatina. Principele Nicolae a avut un dialog cu elevii de la „Minulescu”, primind întrebări din partea tinerilor. El le-a povestit despre prima venire în România, în 1992, şi despre cum de atunci a rămas îndrăgostit de ţara sa.
La eveniment au participat inspectorul şcolar general al ISJ Olt, Adrian Bărbulete, directorul CN „Ion Minulescu”, Marius Perianu, dar şi preşedintele Rotary Club Slatina, Andra Bărbulescu.










