Românii se vor putea vaccina împotriva gripei în farmacii, anunță deputatul de Sibiu Raluca Turcan, inițiatoarea proiectului, în urmă cu doi ani.
Vaccinarea este singura metodă care și-a dovedit eficiența împotriva virusului gripal, susține Raluca Turcan.
”La doi ani după ce am creat grupul de lucru pentru reglementarea facilă a vaccinării populației, acum, în sfârșit, acest lucru este posibil.
Știm cu toții că gripa sezonieră este o cauză majoră a deceselor pe timp de iarnă şi a numărului mare de internări în spitale. De asemenea, ea este asociată cu eforturi financiare ridicate pentru achiziționarea de vaccinuri, în condițiile în care vaccinarea este singura metodă care și-a dovedit eficienta în protejarea noastră”, susține Turcan.
Conform proiectului, nu mai este nevoie de achiziția vaccinului din farmacii și ducerea lui la medicul de familie pentru administrare, totul se poate face acum în farmacii, explică deputatul de Sibiu,
”Mă bucur să constat că ideea noastră a fost aprobată în sfârșit și nu mai este aruncată într-un sertar la minister. Imediat după instruirea personalului farmaciilor, românii care doresc să se vaccineze vor avea și alternativa imunizării antigripale la nivelul farmaciei, fără să mai fie necesar să urmeze o cale birocratică care nu era decât o barieră în calea accesului la vaccinare.
Un om activ, care muncește și poate are și copii, nu are timp să meargă la farmacie să caute vaccinul, apoi să se programeze la medicul de familie, să îl transporte în siguranță și să mai si aștepte vaccinarea.
Acum, în baza proiectului pe care l-am inițiat, pot face un singur drum până la farmacie, unde să se și vaccineze”, a mai spus Raluca Turcan.
În săptămâna 3 – 9 octombrie numărul de infecții respiratorii acute a crescut cu 25% față de aceeași perioadă din 2021.
Programul a fost aprobat prin Ordin al Ministrului Sănătății publicat în Monitorul Oficial al României în 24 octombrie (Ordin 3262/19 octombrie 2022).










