Proiectul care interzice vânzarea activelor statului până în 2027 a fost adoptat de Senat

Îți recomandăm

Până la data de 31 decembrie 2027 va fi interzisă sau suspendată înstrăinarea acțiunilor deținute de stat la companiile și societățile naționale, la instituții de credit, precum și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar, indiferent de cota de capital social deținută, conform proiectului inițiat de PSD, amendat de AUR, și adoptat luni de Senat. Inițiativa legislativă urmează să primească votul Camerei Deputaților, în calitate de for decizional.

Proiectul, aflat în procedură de urgență la Senat, a fost adoptat că 70 de voturi „pentru”, 29 „împotrivă” și 11 abțineri.

„Am scos elefantul din încăpere. Astăzi, în plenul Senatului a trecut legea privind interdicția de a înstrăina acțiuni ale statului la companiile profitabile pâna la 31 dec 2027. Nu suntem, de principiu, împotriva listării. În schimb, suntem împotriva metodei alese-de vânzare accelerată prin negociere directă și a momentului inoportun în condițiile volatilității pieței financiare și energetice. Restul e zgomot și propagandă!”, a anunțat Daniel Zamfir, liderul senatorilor PSD, într-o postare făcută luni pe Facebook.

Excepții prevăzute în proiect

Vor fi exceptate companiile cu pierderi pentru 5 ani consecutiv sau pentru care a fost declanșată, prin hotărâre judecătorească definitivă, procedura de insolvență, precum și acțiunile a căror valoare totală, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent, nu depășește 5 milioane lei.

De asemenea, conform unor amendamente inițiate de AUR vor fi permise majorarea capitalului social prin emisiune de acțiuni noi și emisiunea de obligațiuni convertibile în acțiuni, cu condiția menținerii controlului statului asupra acestor companii.

Context politic și disputele din coaliție

Proiectul a fost inițiat într-un moment în care PSD a votat ieșirea de la guvernare și împotriva lui Ilie Bolojan ca premier. Măsura vine după ce vicepremierul Oana Gheorghiu a propus o reformă a 22 de companii de stat, printre care și posibila vânzare a unor acțiuni minoritare la companii de stat, așa cum prevede PNRR.

Gheorghiu a precizat că e vorba de o listă exploratorie pentru care e nevoie de o decizie politică. PSD a arătat că nu ar fi fost consultat cu privire la astfel de înstrăinări de acțiuni, în timp ce premierul Bolojan a replicat că vânzarea de acțiuni minoritare este prevăzută în programul de guvernare, s-a realizat cu acordul miniștrilor PSD, care în acest mod doar vehiculează o minciună în spațiul public.

Prevederile proiectului PSD

Proiectul depus la Parlament de PSD privind „unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică” prevede că: „Se interzice, până la data de 31 decembrie 2027, înstrăinarea acțiunilor deținute de stat la companiile și societățile naționale, la instituții de credit, precum și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar, indiferent de cota de capital social deținută”. Dispozițiile nu vor fi aplicate acțiunilor deținute de stat la companiile, societățile și instituțiile de credit care înregistrează pierderi pentru cinci ani consecutiv sau pentru care a fost declanșată, prin hotărâre judecătorească definitivă, procedura de insolvență, precum și acțiunilor a căror valoare totală, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent, nu depășește 5 milioane lei pentru fiecare companie, societate sau instituție de credit în parte.

Astfel de acțiuni deținute de stat la companiile și societățile naționale, la instituțiile de credit, precum si la alte societăți pot fi înstrăinate pe piețe reglementate sau sisteme alternative de tranzacționare, prevede proiectul.

Suspendarea operațiunilor de privatizare

Vor fi suspendate, până la data de 31 decembrie 2027, orice operațiuni privind înstrăinarea acțiunilor deținute de stat la companiile și societățile naționale, precum și la alte societăți la care statul are calitatea de acționar, aflate în curs de realizare. Dispozițiile nu sunt aplicabile operațiunilor postprivatizare și operațiunilor specifice privatizării, în cazul în care transferul dreptului de proprietate asupra participațiilor deținute de stat s-a realizat.

Proiectul suspendă dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale și ale Legii 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările și completările ulterioare.

Amendamentele AUR

În comisiile de specialitate au fost acceptate două amendamente, iar primul dintre ele arată că dispozițiile „nu împiedică majorarea capitalului social prin emisiunea de acțiuni noi și nici emisiunea de obligațiuni convertibile în acțiuni, realizate în condițiile legii, dacă aceste operațiuni nu au ca obiect înstrăinarea acțiunilor deținute de stat și se efectuează cu respectarea legislației societare, a legislației pieței de capital, a dreptului de preferință al acționarilor”. Autorii susțin că amendamentul este necesar pentru a delimita riguros interdicția de înstrăinare a acțiunilor deținute de stat de operațiunile societare și financiare care nu au ca obiect transferul participației statului, respectiv majorarea capitalului social prin emisiune de acțiuni noi și emisiunea de obligațiuni convertibile în acțiuni, sub considerentul că acestea nu reprezintă, prin natura lor juridică, acte de privatizare sau de vânzare a acțiunilor statului.

Propunerea legislativă trece prin procedură de urgență în Parlament, Senatul a adoptat-o ca prim for sesizat, iar decizională este Camera Deputaților.

Sursă: digi24.ro

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Pârșcoveni: testare gratuită a auzului

Asociația ”FIȚI BUNI” împreună cu AUDIONOVA și EPISCOPIA SLATINEI ȘI ROMANAȚILOR demarează campania de testare gratuită a auzului: „DEPISTEAZĂ...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img