PSD Olt îl susține pe Florin Barbu: ”Mă onorează susținerea colegilor”

Îți recomandăm

Florin Barbu rămâne ministru al Agriculturii și va continua proiectele începute și în cadrul noului Guvern care se formează zilele acestea. Într-un mesaj publicat pe Facebook, Barbu a anunțat că are sprijinul colegilor pentru a continua în funcția din guvern și în noul Executiv condus de premierul Ilie Bolojan.

”Acum doi ani am pășit pe treptele Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu încredere, multă emoție, dar și cu dorința de a face tot ce îmi stă în putere pentru dezvoltarea fermelor românești, fabricilor de procesare pentru produse alimentare de calitate și a satului românesc. Munca mea a fost despre România și despre fermierii noștri. Despre vise, dar și despre griji. Dar mai ales despre bucuria multor realizări împreună. Sper că le-am oferit fermierilor și procesatorilor, cărora le mulțumesc pentru că i-am simțit alături de mine, optimism și încredere că au un aliat în dorința de a-și atinge visurile prin muncă asiduă, perseverență și atitudine pozitivă”, a declarat Florin Barbu.

Pentru funcția de ministru al Agriculturii în Guvernul Bolojan, Florin Barbu are în primul rând susținerea PSD Olt, el fiind și deputat ales în acest județ.

”Mă onorează susținerea colegilor din organizația PSD Olt pentru a continua proiectele începute la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Am discutat și cu mulți colegi din întreaga țară și le mulțumesc pentru că îmi sunt alături! Continui pe acest drum conștient că nu va fi ușor, dar cu încredere că Dumnezeu este întotdeauna alături de noi! Sunt mândru de proiectele realizate și mergem împreună până la finalizarea celor începute! Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a mai spus Florin Barbu.

De asemenea, PSD Olt a făcut public un mesaj în care arată că susține intrarea la guvernare și îl propune pe Florin Barbu pentru Ministerul Agriculturii. ”Astăzi, în cadrul Consiliului Politic Județean, delegații PSD Olt au votat pentru intrarea Partidului Social Democrat la guvernare. Tot astăzi, organizația PSD Olt a adoptat hotărârea de susținere a colegului nostru, Florin Barbu, pentru funcția de ministru al Agriculturii. Cu rezultate dovedite, experiență solidă și o viziune clară pentru viitorul fermierilor români, Florin Barbu este garanția că Oltul și agricultura românească vor avea o reprezentare puternică în viitorul guvern”, a transmis organizația PSD Olt.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

În timp ce Bitcoin scade, o nouă monedă explodează din cauza panicii globale privind inteligența artificială

În timp ce Bitcoin continuă să evolueze volatil și să piardă din impulsul care a dominat piața cripto în ultimii ani,...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img