Rafila: România ar putea restricționa exportul unor medicamente care „dispar din cauza lipsei de realism a preţurilor”

Îți recomandăm

Ministerul Sănătăţii examinează posibilitatea restricţionării temporare la export a anumitor medicamente, printre care antibiotice pentru copii şi oncologice, a anunţat ministrul Alexandru Rafila.

„Examinăm posibilitatea restricţionării temporare la export pentru anumite categorii de medicamente, împreună cu Agenţia Naţională a Medicamentelor şi Dispozitivelor Medicale, mai ales antibiotice pentru copii şi alte tipuri de medicamente, inclusiv oncologice”, a spus Rafila, citat de Agerpres. Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate vor realiza o metodologie de stabilire a preţurilor la medicamente. „În perioada imediat următoare vom stabili împreună cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate o metodologie de stabilire a preţurilor, care să nu ne mai aducă în situaţia dispariţiei multor molecule din motive comerciale, pentru că produsele dispar din cauza necompetitivităţii şi lipsei de realism a preţurilor cu care ele sunt vândute în România”, a explicat Rafila. Rafila a spus că problema aprovizionării cu unele medicamente este globală. „Este o problemă globală. Nu doar România este afectată.  În acest an avem o recrudescenţă a virozelor respiratorii. Sunt numeroase viroze respiratorii. Există – datorită creşterii consumului de medicamente – anumite probleme. Mai mult, există şi o presiune asupra producţiei din cauza inflaţiei, a costurilor cu materiile prime la nivel global”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

sursa DIGI 24

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Semnal de alarmă în România: peste 10.500 de dispariții de minori într-un singur an. Este un fenomen în creștere de la an la an

Numărul copiilor dispăruți în România continuă să crească de la an la an, iar datele oficiale arată o amplificare îngrijorătoare a...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img