Reforma pensiilor, gata abia în luna iunie – Specialii prind Paștele cu pensii uriașe în conturi

Îți recomandăm

Pensionarii de lux se bucură de veniturile lor uriașe și de Paște. Reforma pensiilor se mai amână.

În timp ce românii îndură cel mai sărac Paște din ultimii ani, aleșii întârzie să vină cu legile care ar face dreptate pentru bătrânii țării. Coaliția are două mari reforme de finalizat anul acesta: reforma sistemului general de pensii și cea a pensiilor speciale. Sursele noastre spun că cele două legi vor fi prezentate împreună abia în luna iunie. 

Reforma sistemului general de pensii:
– nouă formulă de calcul
– recalcularea dosarelor
– creșterea vârstei de pensionare

 Reforma pensiilor speciale:
– pensiile speciale nu se pot cumula
– pensia nu poate fi mai mare decât salariul din perioada de activitate
– impozitare progresivă
– se elimină o parte din sporuri

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Au intrat în vigoare noile reguli pentru accesul pe stadioane. Legea a fost promulgată oficial de președintele Nicușor Dan

Legea care schimbă regulile privind organizarea competițiilor sportive și accesul spectatorilor pe stadioane a intrat oficial în vigoare, după...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img