Executivul a aprobat Ordonanța de Urgență 9/2025, care introduce noi restricții pentru angajații de la stat.
Executivul a aprobat Ordonanța de Urgență 9/2025, care introduce noi restricții pentru angajații contractuali de la stat. Așadar, potrivit noilor reglementări, aceștia nu vor mai avea ocazia de a lucra în instituțiile publice după pensionare, indiferent dacă aleg sau nu să își suspende plata pensiei. Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență, publicată în Monitorul Oficial nr 203 din 7 martie 2025, care aduce modificări importante în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice.
Categoria de români care nu va mai lucra la stat
Potrivit noilor reglementări introduse la articolul 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, raportul de muncă al angajaților contractuali ce îndeplinesc condițiile de pensionare încetează automat, indiferent de solicitarea acestora de suspendare a plății pensiei. Măsura se aliniază prevederilor din Codul Muncii, stabilind astfel încetarea de drept a raportului de muncă odată ce salariatul primește decizia de pensionare. Inițiativa legislativă vizează clarificarea și uniformizarea situației juridice a angajaților pensionabili din sectorul public.










