Senatorul de Olt Robert Daniel Ghiță lansează un nou atac la adresa USR și a organizațiilor neguvernamentale pe care le asociază cu zona politică progresistă, susținând că principiul „Fără penali în funcții publice”, promovat în trecut de formațiune, ar fi aplicat selectiv atunci când sunt vizați reprezentanți ai propriului partid.
Într-o declarație politică intitulată „Nicio funcție publică fără penali”, parlamentarul de Olt formulează acuzații extrem de dure la adresa adversarilor săi politici și susține că o serie de organizații neguvernamentale ar exercita o influență nejustificat de mare asupra deciziilor politice din România. Robert Daniel Ghiță afirmă că, înainte de intrarea la guvernare, reprezentanții USR au susținut cu insistență eliminarea persoanelor cu probleme penale din funcțiile publice, însă consideră că atitudinea formațiunii s-ar fi schimbat atunci când situațiile juridice au început să îi privească pe propriii reprezentanți.
„Înainte de a intra la guvernare, useriștii clamau cu înverșunare proletară sloganul «Niciun penal în funcții publice». După ce au pus lăbuțele pe butoanele puterii, constatăm că… penalii lor trebuie musai protejați de lege. Când au fost ei serioși?”, afirmă senatorul de Olt.
Parlamentarul își extinde criticile și asupra organizațiilor neguvernamentale, pe care le acuză că ar utiliza acțiunile în instanță pentru a bloca sau întârzia diferite proiecte. În opinia sa, demersurile juridice inițiate atât în fața instanțelor naționale, cât și a celor europene ar ajunge, în anumite situații, să afecteze proiecte importante pentru dezvoltarea țării.
Un alt punct al declarației senatorului vizează situația unui primar și demersurile făcute la nivel european în legătură cu statutul acestuia. Ghiță susține că apelarea la instituțiile europene pentru soluționarea unei asemenea dispute ar reprezenta o încercare de protejare politică a unui reprezentant al administrației locale. Senatorul face referire și la argumentul celor aproximativ 52.000 de voturi obținute de edil, afirmând că legitimitatea electorală nu poate înlocui obligația respectării legislației.
,,Nu cumva tocmai el a scuipat pe voturile alegătorilor când a decis să intre în conflict cu legea, contrar jurământului de credință?”, întreabă retoric Robert Daniel Ghiță. În aceeași declarație, senatorul susține că disputa ar putea avea inclusiv consecințe asupra relației României cu instituțiile europene și asupra accesului la anumite fonduri, acuzație pe care o plasează în responsabilitatea adversarilor politici.Tonul intervenției devine și mai dur în ultima parte, în care parlamentarul abordează litigiile referitoare la două lăcașuri de cult ortodoxe, unul din Techirghiol și celălalt din Corbeanca. Robert Daniel Ghiță le interpretează în cheia unui conflict ideologic și îi acuză pe cei pe care îi numește „aderenți ai satanismului neomarxist” de ostilitate față de valorile creștine și Biserica Ortodoxă.
Senatorul amintește, în acest context, și controversele care au însoțit construirea Catedralei Mântuirii Neamului, acuzându-i de ipocrizie pe politicienii care ar fi contestat proiectul, dar care ulterior au participat la evenimente religioase organizate la Catedrală. Prin această declarație, Robert Daniel Ghiță readuce în prim-plan tema integrității în funcțiile publice, dar o plasează într-un discurs politic mult mai amplu, îndreptat împotriva USR, a unei părți a societății civile și a curentelor politice progresiste.
Afirmațiile și calificativele dure referitoare la USR, organizațiile neguvernamentale și persoanele vizate îi aparțin senatorului Robert Daniel Ghiță și reprezintă poziția politică exprimată de acesta.










