Românii care se încălzesc cu aeroterme și calorifere electrice ar putea beneficia de o nouă PLAFONARE

Îți recomandăm

Românii care se încălzesc cu aeroterme sau calorifere electrice ar putea plăti un preț plafonat la energie, însă doar dacă se încadrează într-un anumit consum. Este vorba despre un amendament propus pentru Ordonanța de urgență în energie. 

Potrivit noilor propuneri, cei care se încălzesc cu dispozitive electrice ar urma să plătească:

– 0,68 lei/kWh pentru un consum mediu lunar, în anul 2021, cuprins între 0-500 kWh.

– 0,80 lei/kWh pentru un consum mediu lunar în anul 2021 între 500-800 kWh

Este al doilea amendament propus pentru modificarea OUG 119/2022 privind plafonarea şi compensarea preţurilor energiei electrice, după cel care propune ca familiile cu 3 sau mai mulți copii, precum și persoanele cu afecțiuni cronice să plătească la prețul plafonat, indiferent de consum.

În forma deja adoptată a ordonanței privind măsuri de sprijin pentru consumatorii de energie electrică și gaze, preţul final facturat de către furnizorii de energie electrică este de maximum 0,68 lei/kWh, inclusiv TVA, pentru clienţii casnici al căror consum mediu lunar este cuprins între 0 – 100 KWh şi maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum nu depășește 255 kWh.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Tehnica încondeierii ouălor se învață la Piatra-Olt

Centrul Județean de Cultură și Artă Olt cu sprijinul Primăriei orașului Piatra Olt organizează în ziua sfântă de Înălțare,...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img