Rusia: Convoaiele cu ajutoare militare destinate Ucrainei vor fi considerate ţinte legitime

Îți recomandăm

Rusia a avertizat SUA asupra consecinţelor transferului de arme către Ucraina, iar convoaiele cu arme destinate luptătorilor ucraineni vor fi considerate „ţinte legitime”, a declarat, citat de agenţia rusă Interfax, ministrul adjunct de Externe al Federaţiei Ruse, Serghei Riabkov. 

„Nu există niciun fel de consultare sau proces de negociere cu Statele Unite în privinţa Ucrainei. Am avertizat Statele Unite că transporturile de arme, orchestrate de ei (americani) prin intermediul altor state nu reprezintă doar o mişcare periculoasă, dar e o acţiune care transformă acele convoaie în ţinte legitime”, a spus Riabkov în cadrul unei intervenţii la un post de televiziune din Rusia.

„I-am avertizat asupra consecinţelor unui transfer nesăbuit în Ucraina de arme precum sisteme portabile antiaeriene ori antitanc şi aşa mai departe”, a adăugat oficialul rus.

Riabkov a mai spus că SUA nu iau în serios avertizările Rusiei.

Cu câteva zile în urmă, purtătoarea de cuvânt al Ministerului rus de Externe a mai avertizat că ţările care decid să trimită arme sau mercenari în Ucraina „vor răspunde” pentru gestul lor şi îşi asumă „consecinţele”.

Conform New York Times, SUA şi statele NATO au livrat Ucrainei peste 17.000 de sisteme antitanc în mai puţin de o săptămână.

sursa DIGI 24

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Polițiștii orașului Piatra-Olt caută de urgență o minoră în vârstă de 17 ani care a plecat voluntar de acasă și este de negăsit

Dispariția a fost semnalată oficial autorităților în cursul zilei de ieri, 15 iunie 2026, în jurul orei 11:30. Un...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img