Consilierii județeni au aprobat hotărârea ce prevede reorganizarea Secției de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Slatina, prin înființarea Unității de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici și a Compartimentului de Cardiologie Intervențională.
Virgil Delureanu, vicepreședintele CJ Olt, a anunțat că odată cu aceste schimbări angiograful va fi pus în funcțiune:
„Este vorba de modificarea structurii organizatorice a Spitalului Judeţean de Urgență Slatina în baza unui aviz dat de Ministerul Sănătății și o cerere înaintată către Consiliul Județean, unde se modifică structura organizatorică a secției cardiologie în două structuri: una de supraveghere și tratament pentru bolnavii cronici critici și una pentru intervenție chirurgicală. Sperăm că această hotărâre va fi pusă în practică cât mai repede în baza unor concursuri care se vor susține de către medicii cardiologi care candidează pentru aceste posturi. Da, sperăm să se rezolve și să avem și noi în județul Olt și în Slatina, în speță, să avem acest aparat pe care l-am procurat să fie funcționabil”, a declarat Delureanu.










