S-a deschis birou notarial la Piatra Olt

Îți recomandăm

Vești bune pentru locuitorii din Piatra Olt și zonele învecinate. În orașul oltean de astăzi s-a deschis un Birou Notarial, extrem de util pentru cetățenii, care își pot rezolva problemele chiar în localitatea lor.

Biroul individual notarial Călinoiu Raluca – Elena își desfășoară activitatea în Piatra Olt pe strada Florilor, nr.1., în imediata apropiere a Primăriei Orașului Piatra-Olt.

Potrivit autorităților, ideea a pornit chiar de la solicitările oamenilor, care își doreau foarte mult înființarea unui astfel de birou mai aproape de ei. Deschiderea oficială a început cu o slujbă religioasă la care au luat parte primarul orașului, Nicușor Rada și viceprimarul Robert Munteanu, dar și primarii de la Bobicești, Ilie Chitez, Brâncoveni, Ion Cheroiu, primarul de la Pârșcoveni, Matei Dumitru Dănuţ și Paulică Munteanu, edilul comunei Iancu Jianu.
Noul birou notarial va fi deschis atât pentru locuitorii din această zonă, cât și pentru cei din comunele învecinate. Telefon: 0737015900 și E-mail: ralcalinoiu.10@gmail.com

„În primul rând, aș dori să vă mulțumesc pentru oportunitatea de a lucra în orașul dumneavoastră. Sunt convinsă voi avea o colaborare bună cu toți cei care îmi vor călca pragul biroului notarial. Consider că activitatea desfășurată de noi, notarii publici, nu poate exista independent de alte profesii liberale sau instituții bancare, astfel încât, pentru a oferi soluții cât mai apropiate de ceea ce îşi doresc solicitanţii serviciilor notariale, este necesară colaborarea atât cu persoane din sfera domeniului juridic, cât și cu cele din afara acestuia, care interferează cu ramura notarială. Nu putem să desfăşurăm o activitate, care să fie caracterizată prin disponibilitate, eficacitate și celeritate, fără a colabora şi cu alte profesii aflate în strânsă legătură cu notariatul. Vă mulțumesc tuturor pentru prezență și vă urez Săbători liniștite!”, a spus în cadrul deschiderii Călinoiu Raluca – Elena, notar public.

„Sunt bucuros să iau parte la acest eveniment și totodată să venim în sprijinul cetățenilor din Piatra Olt dar și a celor din localitățile vecine care vor avea nevoie pe viitor de serviciile unui notar. Le mulțumesc totodată și colegilor mei, primarii din zonele alăturate orașului nostru care au venit și au sprijinit această idee. Exiata de mult timp o cerere destul de mare din partea cetățenilor care în mod direct și-au dorit un notar în oraș. Acum această dorință s-a concretizat și nu pot decât să-i urez mult succes doamnei notar, Călinoiu Raluca – Elena”, a spus Nicușor Rada, edilul orașului Piatra Olt.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Supraproducția de castraveți, eșec pentru producătorii din Olt. Prețul derizoriu cu care se vinde sacul de 25 de kilograme. „E pomană”

Prețurile legumelor românești s-au prăbușit. Producătorii din Olt, de pildă, au aruncat deja tone de castraveți la gunoi. „Nu...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img