Salariul minim net a crescut cu 181 de lei, nu cu 83 de lei așa cum calculase ministrul Finanțelor

Îți recomandăm

Salariul minim va crește cu 10% de la 1 octombrie 2023, a decis joi Guvernul, de la 3.000 de lei la 3.300 de lei brut.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a menționat la finalul ședinței: „Calculele Ministerului Muncii arată că net asta înseamnă 2.079 lei, o creștere cu 181 lei față de prezent”.

Întrebat de ce ministrul Finanțelor calculase o majorare netă de doar 83 de lei pentru salariul minim, oficialul a răspuns: „Sunt datele actuale care vin de la Ministerul Muncii, inițiatorul acestui act normativ. Ministrul Finanțelor va da replică dacă îi adresați direct întrebarea”.

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, declara pe 14 septembrie că „net, creșterea salariului minim pe economie este de 83 de lei, măsură cuprinsă în programul de guvernare al Coaliției”.

Cine beneficiază

În România beneficiază în prezent de salariul minim brut garantat în plată un număr de circa 1,5 mil. de salariați, ceea ce reprezintă un procent de aproximativ 28 % din numărul total de salariați activi. De majorarea salariului de bază minim de 3.300 de lei vor beneficia un număr de 1.867.588 salariați.

Măsura creșterii salariului minim afectează multiple sectoare de activitate cum ar fi comerțul, transporturile și întreprinderile mici și mijlocii unde nivelul salariilor este mai mic față de medie cu influențe asupra creșterii cheltuielilor cu forța de muncă.

Sursă: stiripesurse.ro

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Doi ani de tăcere după moartea lui Flavius Magraon: dosarul care zace în sertarele Parchetului

Au trecut doi ani de la moartea lui Flavius Magraon, iar întrebările care au cutremurat atunci o comunitate întreagă...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img