Sărbătoare culturală la Corabia! Primăria anunță o amplă lansare de carte a autorilor locali

Îți recomandăm

Serviciul Cultural al Primăriei Corabia are deosebita plăcere de a invita toți locuitorii orașului și iubitorii de literatură la un eveniment cultural de excepție. Sâmbătă, 05 septembrie 2026, la ora 12:00, Casa de Cultură Corabia va găzdui o multiplă lansare de carte dedicată creațiilor unor cunoscuți și apreciați concetățeni de-ai noștri: Nely Vieru, Stelică Nețoi și Ștefan Constantinescu.

Acest eveniment de înaltă ținută este organizat de Cenaclul Literar Artistic Corabia „Printre frunze de tei”, în parteneriat cu Casa de Cultură Corabia și Asociația Rusidava Culturală Drăgășani.

În cadrul festivității vor fi lansate patru volume deosebite:

  • Volumele „PRINTRE FRUNZE DE TEI” și „OGLINZI PARALELE”, semnate de autorul Nely Vieru
  • Volumul „Reflecții”, semnat de autorul Stelică Nețoi
  • Volumul „Poeziile lui Fane”, semnat de autorul Ștefan Constantinescu

Rolul de organizator și moderator al evenimentului va fi asigurat de poetul și pictorul Nely Vieru.

Manifestarea se va bucura de prezența unor invitați speciali din lumea literară și artistică, printre care se numără scriitorul Marian Bărăscu, președintele Asociației Rusidava Culturală Drăgășani și vicepreședintele Ligii Scriitorilor „Gib Mihăescu” Drăgășani, scriitorii și editorii Daniela și Florin Căprar de la editura Izvorul Cuvântului din Buftea, scriitorul și redactorul UZP Olt Liliana Ghiță Boian Jianu din Drăgănești-Olt, scriitorul Buicescu Paulian din Slatina, precum și cantautorul Johnny – Băiatul de la țară, care va încânta publicul cu vocea și chitara sa.

„Fără cititori scriitorul nu are valoare! Fără public artistul și arta lui nu au valoare!” Este îndemnul prin care organizatorii și autorii ne cheamă să le fim alături. Serviciul Cultural al Primăriei Corabia vă așteaptă cu drag să susținem împreună talentele locale și să ne bucurăm de puterea cuvântului scris.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Piața agroalimentară din Caracal va fi închisă pe 23 august

Pe 23 august, Piața agroalimentară din Caracal va fi închisă pentru deratizare și dezinsecție.Măsura este necesară pentru igienizarea și...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img