
În prima duminică din luna octombrie, comuna Curtișoara a îmbrăcat haina de sărbătoare cu ocazia ediției a XXV-a a Sărbătorii Nucului. Totodată, autoritățile locale și cele județene, împreună cu cetățenii și cu musafirii au celebrat 535 de ani de atestare documentară a Comunei Curtișoara.

La acest eveniment au fost prezenți: Marius Oprescu – președintele CJ Olt, vicepreședinții CJ Olt – Virgil Delureanu și Ionuț Ivan; senatorii Siminica Mirea și Liviu Voiculescu; deputații Marius Iancu, Cătălin Grecu și Adrian Chesnoiu, Ministrul Agriculturii Florin Barbu și alții.
Edilul Gheorghe Gănescu a primit numai cuvinte de laudă din partea lui Marius Oprescu prin prisma proiectelor pe care le desfășoară la nivelul localității. De la an la an, comuna Curtișoara se dezvoltă văzând cu ochii.

Pe scenă, pentru cei prezenți au urcat: Ansamblul „Flori de Măr” din localitate, Georgel Nucă, Emilia Dorobanțu, Marcela Fota și Roberta Crintea – acompaniați de Orchestra „Doina Oltului”, Constantin și Cosmin Gaciu și Taraful Iancu Jianu.
Ca de fiecare dată, primarul Gheorghe Gănescu a premiat cuplurile din comună care au împlinit 50 de ani de căsnicie.
Seara s-a încheiat cu un superb foc de artificii.










