Un nou front de conflict politic exploziv s-a deschis în județul Olt, dublat de o anchetă penală de proporții. Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, lansează acuzații extrem de grave la adresa primarului orașului Corabia, Iulică Oane, și a administrației locale PSD. De Mezzo susține că, timp de un deceniu, Primăria Corabia ar fi folosit o instalație ilegală pentru a sustrage apă din rețeaua Companiei de Apă Olt (CAO), fapt descoperit recent de angajații operatorului.
Instalație artizanală descoperită în fapt
Potrivit edilului din Slatina, angajații Companiei de Apă Olt de la sediul secundar Corabia au depistat o instalație artizanală prin care se fura apă pentru mai multe obiective gestionate de primărie. La fața locului a fost chemată imediat Poliția, care a ridicat dispozitivul ilegal și a deschis un dosar penal pentru a stabili responsabilitățile legale.
„Fură apă doar pentru că pot” – Declarațiile incendiare ale lui Mario De Mezzo
Primarul municipiului Slatina nu a menajat deloc conducerea din Corabia și a lansat un atac frontal extrem de dur, păstrându-și acuzațiile ferme:
„PSD Iulica Oane și Primăria Corabia fură apă de la Compania de Apă Olt. De 10 ani, mii de metri cubi de apă pe care Primăria Corabia și Iulica Oane îi fură pentru un bloc al primăriei, pentru sala de sport și pentru sistemul de irigații din Corabia”, acuză primarul Slatinei.
Situația este considerată cu atât mai revoltătoare cu cât primarul din Corabia, Iulică Oane, are calitatea de reprezentant al propriei primării chiar în structurile superioare de conducere ale furnizorului de apă.
„Ăsta e PSD- ul care fură și jefuiește tot. Să fii acționar în Compania de Apă Olt, cum este Iulica Oane din partea primăriei Corabia, să fii în consiliu director al asociației care guvernează Compania de Apă Olt, ADI Oltul, și să furi apă în Corabia doar pentru că poți, arată exact același dispreț pe care îl arată Oprescu când fură cu balastierele lui ilegale bogățiile pământului din Olt și pe care îl arată toți ceilalți PSD-iști corupți din județul Olt”.
Conflictul politic atinge cote maxime
Mario De Mezzo afirmă că acest caz flagrant nu face altceva decât să confirme avertismentele publice pe care le-a lansat în mod repetat în ultima perioadă cu privire la modul în care este condus județul.
„Vă spun de trei ani de zile că PSD are cea mai coruptă filială din țară în județul Olt. Ușor, ușor începeți să vedeți că am spus adevărul”, a conchis edilul Slatinei.
În timp ce scena politică locală este zguduită de acest schimb dur de replici, ancheta penală aflată în desfășurare urmează să scoată la iveală dimensiunea exactă a prejudiciului și persoanele care vor fi trase la răspundere în fața legii.










