Ședință la CJ Olt

Îți recomandăm

Consilierii județeni s-au întrunit astăzi , 26 martie, în ședință ordinară, în cadinară în acdrul căreia au  fost aprobate 10 proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi și 5 proiecte aflate pe ordinea suplimentară.

Printre ele, se află proiectul  cu privire la rectificarea bugetului județului Olt pe anul 2020 pentru aprobarea  introducerii în lista de investiții a executării studiului de fezabilitate a Laboratorului Modular de Biologie Moleculară, care va ajuta SJU Slatina în testarea rapidă a coronavirusului, cu o capacitate de 196 de teste pe zi.

De asemenea, a fost adoptat Proiectul de  hotărâre cu privire la aprobarea documentației tehnico – economice pentru obiectivul de investiții „Construire Pasarelă Legătură Pavilion Central – Pavilion Medicală” – Spitalul Județean de Urgență Slatina, cu principalii indicatori tehnico – economici actualizați.

Documentația tehnico – economică tratează construirea unei pasarele de trecere între cele două clădiri aparținând Spitalului Județean de Urgență Slatina, care este necesară în vederea optimizării funcționale a activității desfășurată în unitatea spitalicească. Pasarela propusă va lega clădirile C1-Pavilion Central și C3-Secția Medicală.

În plus, a fost s-a decis suspendarea termenului de depunere a dosarelor pentru acordarea în anul 2020 a sprijinului financiar din bugetul Consiliului Județean Olt pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase din județul Olt(termenul limită de depunere, prevăzut în Ghidul solicitantului, fiind 31 martie), stabilindu-se perioada de 01-30 aprilie 2020 pentru continuarea depunerii cererilor de finanțare și a dosarelor aferente, cu posibilitatea de prelungire.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Tânărul atacant Yanis Sorescu este noul transfer al echipei CSM Slatina

În vârstă de doar 18 ani, Yanis Sorescu se alătură echipei CSM Slatina după perioada petrecută la CS Mioveni...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img