Directorul ANM, Elena Mateescu, a explicat că, începând de miercuri, vremea va fi în proces de răcire, iar ploile vor pune stăpânire pe mare parte din țară. De asemenea, la munte ploaia se va transforma în lapoviță și ninsoare.
”O vreme caldă începând de astăzi, cu 20 de grade la această oră la Zimnicea, 16 grade în Capitală și de altfel, la multe stații din partea de sud-est a țării, 19…20 de grade.
Mâine, valorile de temperaturi vor fi în ușoară scădere, dar ele rămân în continuare peste cele specifice datei din calendar, pentru că mâine valorile se vor situa frecvent între 8…18 grade Celsius.
Același ecart și joi, între 7…14 grade Celsius. Și chiar și sfârșitul de săptămână păstrează valori ușor peste ceea ce ar fi normal.
Minimele vor fi, în general, pozitive, 2…10 grade Celsius. În depresiuni este posibil să ne apropiem totuși de 0 grade Celsius”, a explicat Elena Mateescu la Antena 3 CNN.










