Senatorul Robert Ghiță, poziție fermă după votul din Senat: „O lege care poate transforma opinia în infracțiune”

Îți recomandăm

Senatorul POT, Robert Ghiță, a transmis o poziție publică fermă după adoptarea, în plenul Senatului, a legii privind combaterea extremismului și a discursului instigator la ură. Parlamentarul afirmă că a votat împotriva acestui proiect, despre care spune că „poate transforma opinia într-o infracțiune”.

„Este o lege periculoasă”, a declarat senatorul, criticând modul în care sunt formulate prevederile actului normativ.

Potrivit acestuia, legea „extinde masiv zona de sancționare penală” pentru opinii, materiale sau exprimări publice, cu pedepse care pot ajunge până la 10 ani de închisoare. Ghiță subliniază că, deși combaterea extremismului este necesară, definițiile introduse în lege sunt vagi și lasă loc de abuzuri.

„Se ajunge la situația în care o postare, un articol, o fotografie sau o opinie pot fi interpretate penal, în funcție de cine controlează instituțiile. Se creează un instrument de presiune politică și de intimidare, nu doar de protecție a societății”, a afirmat senatorul.

Acesta atrage atenția și asupra riscurilor pentru libertatea de exprimare:
„Libertatea garantată de Constituție devine vulnerabilă. O lege prost scrisă, chiar dacă pornește de la o intenție bună, se poate transforma într-o armă împotriva cetățenilor.”

Robert Ghiță justifică votul său împotrivă prin necesitatea protejării drepturilor fundamentale:
„România nu trebuie să devină un stat în care frica înlocuiește libertatea. Legea trebuie să apere cetățeanul, nu să îl pună sub suspiciune permanentă. Drepturile tale nu sunt negociabile.”

Senatorul consideră că lupta împotriva extremismului trebuie dusă prin „justiție corectă și instrumente precise, nu prin legi care pot fi folosite politic”.

În declarația transmisă presei, Ghiță afirmă că nu poate susține o lege „care riscă să reducă libertatea de exprimare într-un stat democratic” și că rolul său, ca parlamentar, este să apere „drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor”.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Locuitorii din Osica de Sus vor sărbători Ziua Comunei

Primăria Comunei Osica de Sus organizează pe 31 mai 2026 o nouă ediție a Zilei Comunei Osica de Sus,...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img