La data de 15 mai, anual, este sărbătorită Ziua internaţională a familiilor cu scopul de a marca importanţa pe care comunitatea internaţională o acordă familiilor, fiind în acelaşi timp o oportunitate pentru a atrage atenţia asupra problemelor cu care se confruntă acestea la nivel mondial.
Cu această ocazie, senatorul de Olt, Siminica Mirea a ținut să transmită un mesaj tuturor familiilor din țară și nu numai:
”Sărbătorim astăzi, 15 mai, Ziua Internaţională a Familiei, cu scopul de sublinia importanţa acesteia în societate.
Familia reprezintă centrul societăţii , în care creştem şi ne dezvoltăm. Însă, fiecare viaţă de familie este diferită, la fel cum există moduri de interacţiune diferite sau culturi distincte. În aceste vremuri pline de încercări, vieţile noastre au devenit extrem de agitate, iar astfel, Ziua Familiei poate reprezenta un prilej excelent de a încetini ritmul cotidianului şi de a petrece timp cu familiile noastre!
Cu ocazia acestei zile, vă doresc tuturor linişte sufletească, iubire şi pace, toate acestea regăsite în Familie!” a transmis demintarul oltean.










