Siminica Mirea deplânge alături de comunitatea din Valea Mare trecerea în nefiinţă a primarului

Îți recomandăm

Senatorul Siminica Mirea a scris, pe pagina sa de socializare un mesaj emotionant, în contextul decesului primarului comunei Valea Mare, Daniel Iancu, care a părăsit această lume prea devreme. Iată mesajul senatorului Mirea:

„Viaţa este un fir de nisip în faţa morţii necruţătoare. Ne face să trecem prin momente şi momente. Multe dintre ele dureroase şi greu de înţeles, greu de explicat şi greu de acceptat! O veste pe care am primit-o cu grea durere este plecarea unui bun prieten, unui bun primar, unui bun familist şi, în special, unui bun om. George Daniel Iancu, omul puternic, omul vesel, omul implicat, primar gospodar al comunei Valea Mare, a plecat fulgerător spre o lume care, cu siguranţă, are nevoie de oameni buni. În urma sa a lăsat o mare de durere, o familie îndoliată şi o mulţime de prieteni care vor simţi lipsa unui om drag. Şi, în special, o comună care a pierdut un om de mare valoare. Mi-e foarte greu să aceept această pierdere, dar, acolo unde s-a dus, sper că-şi va găsi liniştea.
Rămas bun, om bun! Condoleanţe familiei îndurerate! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

„Spannabis”, cel mai mare târg de canabis din Europa. Unde are loc în 2026

Între 20.000 și 25.000 de persoane participă în acest weekend la „Spannabis”, cel mai mare târg european dedicat canabisului....
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img