Siminica Mirea: “La mulţi ani, Europa!”

Îți recomandăm

În dimineața zilei de sâmbătă, 9 mai, zi dedicată Europei, senatorul de Olt, Siminica Mirea a transmis următorul mesaj pe pagina sa de socializare:
“Ziua de 9 mai are o triplă semnificație simbolică în istoria României şi a Europei. Sărbătorim Ziua Independenței României, Ziua Victoriei puterilor aliate în fața Germaniei naziste și Ziua Europei.
După ce eroii români au învins în Războiul româno-ruso-turc din anul 1877, astăzi purtăm, în inimile noastre, vitejia celor care au luptat pentru independenţa României. Discursul lui Mihail Kogălniceanu este păstrat bine, în memoria istorică, în special prin cunoscuta frază: „Suntem liberi, suntem o națiune de sine stătătoare!”.
În aceeaşi zi de 9 mai, însă în 1945, are loc capitularea celui de-al treilea Reich, moment care marchează finalul celui de-al Doilea Război Mondial şi cel mai sângeros.
După cinci ani de la încheierea războiului şi după ce pacea s-a lăsat peste lume şi mai ales peste Europa, s-au pus bazele unei Comunităţi Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), la propunerea lui Robert Schuman. Ulterior, această comunitate a devenit: Uniunea Europeană. Iar, din 1985, sărbătorim Ziua Europei.
România este un stat independent, Europa a scăpat de un regim dictatorial mai mult ca periculos, care a distrus vieţi şi generaţii, iar bătrâna Europă a devenit o mare familie.

La mulţi ani, România! La mulţi ani, Europa!“ a transmis senatorul de Olt.

Ziua Europei este marcată în fiecare an la data de 9 mai, începând din 1985, când în cadrul Consiliului European de la Milano s-a luat această decizie. Data marchează ziua în care a fost pronunţată ”Declaraţia Schuman”.

În urmă cu 70 de ani, la 9 mai 1950, la cinci ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, ministrul francez de externe, Robert Schuman, propunea, în cadrul unui discurs, plasarea producţiei de cărbune şi oţel sub controlul unei autorităţi comune, pentru a se controla în acest fel producţia de armament şi pentru ca un viitor conflict militar să poată fi evitat. Această propunere este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img