Situl arheologic de la Dobrosloveni va fi preluat de Muzeul Județean

Îți recomandăm

Consilierii județeni au aprobat trecerea sitului arheologic de la Dobrosloveni din domeniul public al comunei în administrarea Muzeului Județean.

Acest lucru a fost făcut pentru a contunia săpăturile arheologice aici și apoi să fie introdus într-un circuit turistic.

“ Noi în fiecare an alocam bani către Muzeul Judeţean Olt pentru săpături în acest sit arheologic. Va intra în subordinea Muzeului Judeţean Olt, lucrurile sper să meargă mult mai repede, astfel încât să reuşim să scoatem la suprafaţă o parte din acest sit arheologic. Este vorba despre o suprafaţă de teren pe care nu este nimic construit şi care aparţine primăriei, pentru că situl în mare parte este sub sat şi nu poate fi scos la suprafaţă. Sperăm să-l scoatem la suprafaţă şi atunci să reuşim să-l dăm circuitului turistic”, a spus Marius Oprescu.

Situl arheologic Romula Malva din comuna Dobrosloveni, în suprafaţă de 29.311 metri pătraţi, iar în 2017 aici a fost descoperită o clădire romană cu instalaţie de încălzire prin podea (hypocaust), care avea pereţii acoperiţi cu pictură în frescă cu motive geometrice şi vegetale, cu panouri cu stucatură.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Dezastru în depozitele de lemn din Olt: Amenzi uriașe și dosar penal după controalele IPJ

Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Olt au descins săptămâna aceasta la depozite de material lemnos din județ,...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img