Slatina: ceremonial pentru eroii Revoluţiei

Îți recomandăm

Astăzi, în Slatina şi în ţară au avut loc mai multe evenimente de comemorare a eroilor Revoluţiei din decembrie 1989. Azi, se împlinesc 32 de ani de la căderea regimului dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu. Cu această ocazie, în municipiul Slatina, a fost organizat un ceremonial, cu depuneri de coroane de flori, la Troiţa Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989, pe platoul din faţa Casei de Cultură a Tineretului.

“Revoluţia Română a fost semnalul unei adevărate redeşteptări naţionale, un moment unic şi plin de semnificaţii pentru care avem toate motivele să ne mândrim. Victoria Revoluţiei Române a deschis drumul spre instaurarea democraţiei şi reintegrarea ţării în spaţiul economic, politic şi cultural european.
Se cuvine să aducem un omagiu eroilor, tineri sau în puterea vârstei, care au căzut la datoria dictată de propria conştiinţă, pentru a arăta, în nemurirea lor, că sacrificiul de ieri a fost pentru demnitatea noastră de azi. Dumnezeu să îi odihnească în pace pe cei căzuţi pentru Libertate, Democraţie şi Dreptate!” a declarat Locotenentul MIHAI MITRU de la Centrul Militar Județean Olt.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Absolvenții 2026 pe piața muncii: Șomaj și prime de angajare de până la 25.000 lei

Tinerii care termină studiile în 2026 au la dispoziție un pachet generos de beneficii pentru integrarea pe piața muncii....
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img