Slătioara a fost amendată de Garda de Mediu Olt

Îți recomandăm

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Olt au primit o sesizare cu privire la faptul că pe un teren de pe raza unității administrativ teritoriale Slătioara au fost incendiate mai multe deșeuri. Comisarii de mediu olteni au verificat zona și au constatat că faptele se confirmă, fiind găsite mai multe zone unde s-au incendiat deșeuri, în spatele străzii Unirii găsindu-se la fața locului deșeuri reciclabile și deșeuri de cabluri electrice. În acest caz a fost făcută o plângere penală și la Poliție.

„Din aprecierea comisarilor GNM-CJ Olt, deșeurile de cabluri electrice au fost depozitate in această zonă, mai puțin vizibilă, în vederea incendierii acestora pentru recuperarea metalului. Pentru că la fața locului nu s-au putut identifica persoanele care au colectat aceste deșeuri, s-a luat măsura confiscării deșeurilor de cabluri electrice și predarea acestora către societăți autorizate. De asemenea, a fost întocmită sesizare penală către IPJ Olt cu privire la încălcarea prevederilor OUG 92/2021 în această zonă, în vederea identificării persoanelor care realizează aceste fapte și tragerea acestora la răspundere conform prevederilor legale”, a transmis Garda de Mediu Olt printr-un comunicat de presă.

Articolul precedent
Articolul următor
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Oltul Are Viitor: La doar 21 de ani, o slătineancă împarte dreptatea între Codul Penal și Crucea Roșie

. În timp ce mulți tineri de vârsta ei încă își caută drumul în viață, o tânără din Slatina...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img