Studenții intră în prima linie alături de medici, în lupta cu COVID 19


Medicii rezidenţi,
studenţii şi elevii în regim de voluntariat în caz de necesitate vor fi
redistribuiţi, începând de miercuri, în sprijinul personalului medical din
spitale şi serviciile de urgenţă, a anunţat marţi seară şeful Departamentului
pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI),
secretarul de stat Raed Arafat.
Începând de astăzi, rezidenţii la specialităţile medicină de urgenţă,
anestezie terapie intensivă, boli infecţioase vor întrerupe stagiile de
practică în toate celelalte secţii în care sunt distribuiţi şi se vor prezenta
până la ora 12,00 la centrele de îndrumare pentru includerea în turele şi
gărzile din secţiile a căror specialitate o urmează. În acest moment, vor
reveni în centrele lor de bază, unde vor practica exact domeniul pentru care se
specializează”, a precizat Arafat, la o declaraţie comună cu ministrul
Afacerilor Interne, Marcel Vela, şi cu secretarul de stat Bogdan Despescu, la
MAI.
Potrivit acestuia, rezidenţii din specialităţile de medicină
internă şi medicină de familie întrerup de asemenea stagiile de pregătire şi se
vor prezenta la direcţiile de sănătate publică, în vederea repartizării la
serviciile de ambulanţă, unităţile de primiri urgenţe, camerele de gardă sau
secţiile de spital, în funcţie de necesităţi, inclusiv pentru a sprijini
direcţiile de sănătate publică.
De asemenea, rezidenţii aflaţi în alte centre decât cele de
îndrumare se vor prezenta la responsabilii de rezidenţiat în vederea luării în
evidenţă şi a repartizării în funcţie de necesităţi din centrul în care se află
la acest moment, iar cei din alte specialităţi medicale decât cele enumerate
vor fi luaţi în evidenţă pentru a fi repartizaţi în funcţie de necesităţi de
către direcţiile de sănătate publică.
În localităţile unde sunt mai multe spitale rezidenţii vor fi
repartizaţi în funcţie de nevoile fiecărei unităţi spitaliceşti în colaborare
cu direcţiile de sănătate publică.
Programul de pregătire pentru obţinerea atestatului în
medicină de urgenţă prespitalicească va fi suspendat şi cursanţii se vor
întoarce de urgenţă la unităţile de unde provin, respectiv serviciile de ambulanţă
şi unităţile de primiri urgenţe, iar la nivelul fiecărui centru universitar din
cadrul facultăţilor de medicină vor fi recrutaţi studenţi începând cu cei de
anul IV, pe bază de voluntariat, pentru a sprijini activităţile din camerele de
gardă, a arătat oficialul MAI.
„Studenţii recrutaţi desfăşoară activităţi de sprijin
doar în situaţia depăşirii capacităţii curente a unităţilor medicale. Recrutări
similare se vor face în fiecare judeţ unde există şcoli postliceale sanitare,
începând cu cei din anul II. De asemenea, elevii recrutaţi vor desfăşura
activităţi de sprijin doar în cazul depăşirii capacităţii curente a unităţilor
medicale şi doar pe bază de voluntariat. Comitetele judeţene şi locale de
urgenţă se vor asigura de cazarea şi hrănirea studenţilor şi elevilor
recrutaţi, dacă acest lucru