Sute de amenzi pentru oltenii certați cu legea

Îți recomandăm

În ultimele 48 de ore, pentru prevenirea și combaterea infectării cu virusul SARS-CoV-2, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Olt și polițiști locali au continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în contextul noilor reglementări legislative. 

Astfel, au fost verificate persoanele aflate în izolare/carantină la domiciliu, dar și zonele aglomerate, spațiile comerciale şi mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea noilor măsurilor impuse, în contextul stării de alertă.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 186 de sancţiuni contravenţionale la Legea nr. 55/2020, în valoarea totală de 18.100 de lei, 181 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, în valoare de 17.600 de lei și 5 pentru  nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, în valoare de 500 de lei.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Weekend plin de energie la Dobrosloveni

Comuna Dobrosloveni va deveni, în acest weekend, un loc de întâlnire pentru oameni veniți din toate colțurile țării, pentru...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img