Sute de controale efectuate de inspectorii ITM Olt


În luna iunie 2025, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au efectuat 222 controale specifice, atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă.
Domeniile de activitate verificate din punct de vedere al respectării legislației specifice au fost: construcțiile, comerțul cu amănuntul, transportul rutier de mărfuri și persoane.
În urma verificărilor efectuate au fost identificate peste 289 deficiențe pentru care s-au dispus măsuri de remediere, cele mai frecvente fiind: neplata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă; neacordarea repausului săptămânal și a concediului de odihnă; netransmiterea la termen, în Registrul General de Evidență a Salariaților, a contractelor individuale de muncă și a modificărilor acestora; neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă; neacordarea și neverificarea folosirii echipamentului individual de protecție; neefectuarea controlului medical periodic, iar pentru cele mai grave deficienţe s-au aplicat 90 sancțiuni, din care 71avertismente și 19 amenzi în valoare de 252.000 lei.
În luna iunie 2025, inspectorii de muncă au identificat 9 persoane care desfășurau muncă nedeclarată, celor 6 angajatori fiindu-le aplicate sancţiuni în valoare de 180.000 lei.
De asemenea, în cursul lunii trecute, au fost comunicate instituției noastre un număr de 12evenimente, respectiv uşoare, cu incapacitate temporară de muncă sau în afara muncii.