Sute de controale efectuate de ITM Olt


În luna ianuarie 2025, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au efectuat 210 controale specifice, atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă.
Potrivit inspectorului sef, Cristian Ungureanu, domeniile de activitate verificate din punct de vedere al respectării legislației specifice au fost: construcțiile, comerțul cu amănuntul, transportul rutier de mărfuri și persoane și agricultură.
În urma verificărilor efectuate au fost identificate peste 221 deficiențe pentru care s-au dispus măsuri de remediere, cele mai frecvente fiind: neplata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă; neacordarea repausului săptămânal și a concediului de odihnă; netransmiterea la termen, în Registrul General de Evidență a Salariaților, a contractelor individuale de muncă și a modificărilor acestora; neacordarea și neverificarea folosirii echipamentului individual de protecție; neefectuarea controlului medical periodic, iar pentru cele mai grave deficienţe s-au aplicat 24 sancțiuni, din care 23 avertismente și 1 amendă în valoare de 5.000 lei.
De asemenea, în cursul lunii trecute, au fost comunicate instituției noastre un număr de 11 evenimente, soldate cu 10 persoane care au suferit incapacitate temporară de muncă şi 1 persoană decedată.