TRAGEDIE: Pe fondul unei depresii, o mamă și-a omorât bebelușul

Îți recomandăm

Femeia de 24 de ani, o lituaniancă stabilită de câteva luni în comuna olteană Stoenești și-a omorât bebelușul de doar două luni. Totul se pare că a avut loc pe baza unei depresii severe a mamei. Potrivit anchetatorilor copilul a fost lovit violent de un corp dur, cel mai probabil de marginea patului. Micuța avea fracturi de coaste și coloana distrusă, dar și multe fracturi craniene.

Descoperirea acestei grozăvii a fost descoperită de o vecină care s-a alarmat după ce nu a mai văzut mama cu bebelușul de câteva zile prin curte.

Femeia era într-o relație de concubinaj cu un bărbat din localitate. Se pare că motivul crimei a fost faptul că micuța plângea, a încercat să o liniștească dar nu a reușit. Atunci, pe fondul cel mai probabil al unei depresii a început să o zdruncine foarte tare, astfel încât creierul s-a lovit puternic de cutia craniană și s-a produs un hematom, iar pentru că micuța a continuat să plângă, mama a continuat să o agreseze. În urma unei lovituri s-a produs fractura coloanei, iar la scurt timp copilul a decedat.

Acum mama criminală este în custodia autorităților care cercetează abominabila faptă.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Olt: Peste 125 km de drum județean intră în modernizare sau reabilitare, prin finanțări europene și guvernamentale

Consiliul Județean Olt a aprobat bugetul pentru 2026, iar una dintre cele mai consistente direcții de investiții rămâne infrastructura...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img