Un bărbat din comuna Brâncoveni a pierit în apele Oltului

Îți recomandăm

Un bărbat de 74 de ani, din comuna Brâncoveni, a pierit în apele Oltului, în seara zilei de miercuri, 11 august, pe raza localității Brâncoveni.

În aceasta seară, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că o persoană a fost găsită înecată în râul Olt, pe raza localității Brâncoveni. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Găneasa. Persoana, un bărbat, în vârstă de 74 de ani, din comuna Brâncoveni, județul Olt, a fost transportată la morgă, în vederea efectuării necropsiei”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

În cauza, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, polițiștii continuând cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Șase pompieri olteni au reprezentat Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” al județului Olt la competiția „Cel mai puternic pompier”

Barcan Sandu, Giurea Irinel, Bălă Mihai, Cebucescu Mihai, Ciobanu Adrian și Pană Cătălin sunt cei șase pompieri olteni care...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img