Un biciclist și-a pierdut viața pe Drumul Județean 546, în comuna Mărunței, la ieșirea din satul Mărunței către satul Bălănești.
”Astăzi, în jurul orei 14.30, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Drumul Județean 546, în comuna Mărunței, județul Olt.Din primele verificări, polițiștii Biroului Rutier Slatina au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 45 de ani și o bicicletă pe care se deplasa un alt bărbat, în vârstă de 62 de ani”, au anunțat reprezentanții IPJ Olt.
.Mai multe echipaje medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean Olt au ajuns la fața locului, pentru a-i acorda primul ajutor biciclistului, însă, din nefericire, acesta nu a mai putut fi salvat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.










