Un cetățean vietnamez a trecut fraudulos frontiera la Corabia

Îți recomandăm

Un cetățean vietnamez, în vârstă de 39 de ani, care a trecut fraudulos frontiera de stat a României dinspre Bulgaria, cu ajutorul unei bărci gonflabile a fost prins de polițiștii de frontiera corăbieni.

Polițiștii de frontieră au procedat la identificarea persoanei și conducerea acesteia la sediul instituției pentru efectuarea verificărilor  suplimentare.

Asupra persoanei în cauză s-a găsit un permis de rezidență eliberat de autoritățile din Bulgaria.

In urma cercetarilor efectuate a rezultat faptul că, acesta este cetățean vietnamez, în vârstă de 39 de ani, care a trecut fraudulos frontiera de stat a României dinspre Bulgaria, cu ajutorul unei bărci gonflabile. Acesta a declarat că intenționa sa ajungă pe cont propriu în Germania.” a declarat purtătorul de cuvânt al S.T.P.F. Olt, Subinspector de politie Stefanoaica Lavinia.

Conform  protocolului româno – bulgar, persoana în cauză  a fost preluată de către autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Handbal: CSM Slatina câștigă meciul cu CS Minaur Baia Mare, scor 27-20

Echipa de handbal, CSM Slatina, învinge fără drept de apel formația CS Minaur Baia Mare, scor 27-20, după un...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img