Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a anunțat continuarea Programul Național de Dezvoltare Locală, lucru salutat și de social democrați.
PNDL este un program prin care guvernul finanțează din bugetul de stat mici proiecte în teritoriu, proiecte accesate de primării și consilii județene.
”Programul Național de Dezvoltare Locală va continua, după ce liberalii și usr-iștii s-au convins că este un program bun al PSD care a ajutat comunitățile locale. PSD a deschis peste 15.000 de șantiere prin PNDL 1 și PNDL 2, iar peste jumătate dintre aceste lucrări de investitii au fost deja finalizate. Drumuri, rețele de apă și canalizare, unități de învățământ, centre medico- sociale au schimbat comunele și orașele din Romania! De aceea, în urmă cu câteva minute, am votat. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.214/2020 privind modificarea şi completarea art.10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală şi pentru instituirea unor măsuri pentru derularea Programului naţional de dezvoltare locală etapa I.TREBUIE să continuăm modernizarea satului românesc, regenerarea urbană a municipiilor și orașelor și reabilitarea infrastructurii la nivel județean prin PNDL 1, program care să finanțeze și proiectele primăriilor PSD, adică o împărțire corectă a fondurilor. Este, însă, nevoie și de nou program, PNDL 3.Fac apel către Guvernul PNL-USR să urgenteze elaborarea documentațiilor pentru continuarea acestui program, adoptat, cu unanimitate de voturi în Parlamentul României!”, a declarat deputatul social-democrat Florin Barbu.










