Un nou proiect important votat de consilierii județeni

Îți recomandăm

Consilierii județeni au aprobat astăzi într-o ședință extraordinară indicatorii tehnico-economici actualizați pentru proiectul de reabilitare a pavilionului central al Spitalului Județean de Urgență Slatina.

”Această actualizare este un demers tehnic necesar, rezultat al modificărilor legislative și al creșterii TVA, care va permite scoaterea la licitație și, implicit, continuarea procesului de implementare. Este un pas esențial pentru realizarea acestui obiectiv major în sănătate, care va aduce spații moderne, instalații noi și condiții mai bune pentru pacienți și cadrele medicale”, a declarat Virgil Deruleanu, vicepreședinte CJ Olt.

Valoarea totală a investiției se ridică la suma de 71,97 milioane lei, iar potrivit proiectului aprobat, lucrările vizează o suprafață de 8.581 de metri pătrați și vor fi derulate pe o perioadă de 2 ani de zile.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

De pe 7 iunie, salariile intră sub lupa noilor reguli europene: angajatorii trebuie să explice diferențele de plată dintre angajați

Începând cu 7 iunie, în România intră în vigoare Directiva europeană privind transparența salarială, care aduce schimbări importante pe piața...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img