Un polițist drogat a accidentat o femeie, în Caracal

Îți recomandăm

Un polițist a accidentat grav o femeie, în aceasta dimineață, în municipiul Caracal din județul Olt. Șoferul, identificat după ce acesta a indicat inițial o altă persoană ca fiind la volan, a fost testat pozitiv și pentru alcool și pentru droguri.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Caracal.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism, ce ar fi fost condus de o tânără, în vârstă de 24 de ani, din municipiul Caracal și un pieton, respectiv o tânără, în vârstă de 33 de ani, din comuna Brastavățu, județul Olt.

În urma evenimentului rutier, pietonul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul municipal Caracal.

Întrucât a existat bănuiala rezonabilă că la volanul autoturismului s-ar fi aflat o altă persoană decât cea indicată inițial, polițiștii au efectuat verificări, în urma cărora s-a stabilit faptul că autoturismul a fost condus de un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din municipiul Caracal, județul Olt.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, a fost testat și cu aparatul drugtest, care a indicat prezența a două substanțe psihoactive.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

A 4-a cerere de plată PNRR a fost aprobată. România primește 2,62 miliarde euro

Comitetul Economic și Financiar al Uniunii Europene a dat aviz favorabil pentru a patra cerere de plată a României...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img