Unde pot face oltenii testul trichineloscopic

Îți recomandăm

Sacrificarea porcului din gospodărie şi consumarea acestuia în familie, fără controlul sanitar veterinar al stării de sănătate a animalului şi a salubrităţii cărnii obţinute, poate avea consecinţe grave asupra sanatatii umane .

Examenele trichineloscopice se efectuează la nivelul celor cinci circumscripții sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor oficiale de pe raza județului Olt, respectiv cele din Slatina (în cadrul Pieței Agroalimentare Zahana și Pieței Agroalimentare Frații Buzești), din Caracal, Corabia, Balș și Drăgănești Olt, unde se asigură program de permanență, inclusiv sâmbăta și duminica .

În perioada 01.12.-10.12.2023 s–au efectuat un numar de 93 de examene trichineloscopice. Nu au fost probe pozitive .

De asemenea, ca în fiecare an, pentru efectuarea examenelor trichineloscopice, cetățenii se pot adresa și medicilor veterinari de liberă practică împuterniciți, care își desfășoară activitatea în zona rurală .

Carnea rezultată în urma sacrificărilor tradiționale în gospodăriile populației cu ocazia sărbătorilor de iarnă este destinată consumului familial, fiind interzisă comercializarea cărnii și a produselor din carne rezultate din acestea .

De asemenea, este interzisă comercializarea porcilor, cărnii și produselor din carne provenite din zonele de restricție, ca urmare a evoluției virusului Pestei Porcine Africane (PPA).

Recomandăm, încă o dată celor care sacrifică porci în mod tradiţional să se adreseze medicilor veterinari pentru efectuarea examenului trichineloscopic .

Există un risc major de îmbolnăvire la care se expun persoanele care cumpără şi consumă carne de porc a cărei origine nu este cunoscută, provenită din tăieri clandestine sau care nu a fost supusă controlului sanitar veterinar (inclusiv examenul pentru identificarea Trichinella spp.).

În cazul în care constată nereguli care ar putea pune în pericol sănătatea publică, consumatorii sunt rugaţi să sune la telefonul 0372735838; fax 0249416726 –  DSVSA Olt.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Anunț

CONSILIUL LOCAL MILCOV anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Înființare sistem de canalizare...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img