Consiliul Județean Olt, Centrul Județean de Cultură și Artă Olt prin Secția Programe, Proiecte, Impresariat, Spectacole, Cercetare, Conservare și Promovarea Culturii Tradiționale, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Urzica, organizează „Floare de Salcâm”, Festival-Concurs Regional de Muzică Populară Vocal-Instrumentală, ediția a XIV-a. Evenimentul va avea loc în data de 17 mai 2026, în localitatea Urzica, sat Stăvaru, începând cu ora 16:00.
Invitatul special al ediției din acest an este îndrăgita interpretă de muzică populară Maria Ghinea. De asemenea, acompaniamentul muzical va fi asigurat de orchestra Ansamblului Folcloric „Doina Oltului”, din cadrul Centrului Județean de Cultură și Artă Olt sub bagheta dirijorului Cristian Dumitru.
Festivalul își propune promovarea și valorificarea tradițiilor populare românești, susținerea tinerelor talente și păstrarea autenticității muzicii populare.
Publicul este invitat să participe la această sărbătoare a folclorului și tradițiilor românești, într-o atmosferă de bucurie și autenticitate.










